Ce este contractul AT?
Unul dintre elementele care diferențiază Analiza Tranzacțională de multe alte abordări psihologice este importanța acordată contractului terapeutic.
În Analiza Tranzacțională, contractul este un acord clar între client și terapeut cu privire la ceea ce clientul dorește să schimbe și la modul în care vor lucra împreună pentru a realiza această schimbare.
În Analiza Tranzacțională, psihoterapia nu este concepută ca un proces în care terapeutul „știe” ce trebuie să facă pacientul și îi oferă soluții. Dimpotrivă, terapeutul și clientul construiesc împreună un acord referitor la direcția schimbării și la modul în care vor lucra pentru a o realiza.
Această perspectivă este în acord cu filosofia fundamentală a Analizei Tranzacționale: „Eu sunt OK – tu ești OK”.
Contractul nu este, așadar, doar o formalitate de început. El poate deveni un instrument terapeutic important, deoarece transmite încă de la început un mesaj esențial: persoana care vine la terapie are un rol activ în propriul proces de schimbare.
Contractul – conținut și proces
n literatura de specialitate a Analizei Tranzacționale, este importantă diferența dintre un contract care stabilește în primul rând ce se dorește să se schimbe și dimensiunea mai profundă a contractului, care privește cum se va desfășura procesul terapeutic și relația dintre terapeut și client.
În perspectiva psihodinamică dezvoltată de Michele Novellino, psihiatru și fondator al școlii italiene de analiză tranzacțională psihodinamică, contractul poate fi privit pe două niveluri:
- contractul ca și conținut, referitor la obiectivul schimbării;
- contractul ca proces, referitor la relația terapeutică și la modul în care terapeutul și clientul vor lucra împreună.
De exemplu, o persoană poate veni la terapie spunând: „Vreau să nu mai am atacuri de panică”. Acesta poate reprezenta un punct de plecare pentru definirea unui obiectiv concret.
Dar, pe parcurs, poate deveni necesară explorarea unor aspecte mai profunde: modul în care persoana se raportează la propria vulnerabilitate, relațiile sale, mesajele interiorizate din trecut, modul în care cere ajutor sau tendința de a evita anumite emoții.
Astfel, contractul nu se reduce la întrebarea „Ce problemă vrem să rezolvăm?”, ci poate ajunge să includă și întrebarea:
„Ce trebuie să înțelegem și să schimbăm în modul în care eu funcționez și relaționez?”
Tipurile de contract în perspectiva lui Novellino
Michele Novellino acordă o atenție deosebită metodologiei contractuale. În lucrarea sa dedicată metodologiei și tehnicilor Analizei Tranzacționale sunt abordate contractul ca proces și conținut, contractul administrativ, contractele de terapie „dure” și „soft”, contractele inacceptabile și contractul lui Holloway.
1. Contractul administrativ
Contractul administrativ privește cadrul concret al terapiei: frecvența ședințelor, durata acestora, modalitatea de desfășurare, programările, anulările și celelalte aspecte practice ale relației terapeutice.
Deși poate părea pur organizatoric, acest nivel are o funcție importantă. Un cadru clar oferă predictibilitate și contribuie la construirea unui spațiu terapeutic sigur.
Într-un proces psihoterapeutic, limitele clare nu sunt opusul libertății. Dimpotrivă, ele pot crea condițiile în care libertatea psihologică devine posibilă.
2. Contractele „dure” și „soft”
Novellino diferențiază și între contracte mai ferme („dure”) și contracte mai flexibile („soft”).
Un contract ferm poate fi necesar atunci când există un obiectiv foarte concret și este important ca direcția terapeutică să fie clară și verificabilă.
În alte situații, mai ales atunci când persoana nu își înțelege încă suficient problema sau când există o nevoie importantă de explorare, contractul poate avea un caracter mai flexibil.
Această flexibilitate este deosebit de relevantă într-o abordare psihodinamică: uneori clientul vine cu un simptom clar, dar semnificația profundă a acelui simptom devine vizibilă abia în timp.
3. Contractele inacceptabile
Un contract terapeutic sănătos trebuie să pornească de la ceea ce persoana poate și dorește să schimbe în propria viață.
Un obiectiv de tipul „vreau să îl schimb pe partenerul meu” nu reprezintă un contract terapeutic valid, deoarece depășește zona de responsabilitate și control a clientului.
La fel, un contract construit exclusiv în jurul unei obligații impuse din exterior poate ascunde dinamici psihologice care merită explorate.
În literatura Analizei Tranzacționale sunt descrise, printre altele, contractele care urmăresc schimbarea altei persoane, contractele bazate pe „trebuie” și contractele care pot ascunde un joc psihologic ca forme problematice.
Un contract terapeutic bun se referă, în primul rând, la ce poate face persoana în propria viață.
Contractul lui Holloway: control social și autonomie
O distincție importantă în Analiza Tranzacțională este cea asociată lui Holloway, un psihiatru american discipol al lui Berne, care diferențiază între contractele de control social și contractele de autonomie. Această clasificare este preluată și utilizată în literatura clinică de Analiză Tranzacțională.
Contractul de control social
Contractul de control social are, în general, un obiectiv concret și delimitat.
Scopul poate fi modificarea unui comportament, a unui mod de gândire sau a unui mod de reacție care produce dificultăți în viața persoanei.
De exemplu: „Vreau să pot spune nu fără să mă simt vinovat.”
sau: „Vreau să învăț să gestionez mai bine conflictele cu partenerul meu.”
Obiectivul este relativ specific și poate fi observat în viața cotidiană.
În acest tip de contract, terapia poate avea un caracter mai focalizat, orientat spre problem-solving și spre activarea resurselor Adultului.
Contractul de autonomie
Contractul de autonomie merge mai profund.
Nu urmărește doar ca persoana să se simtă mai bine sau să renunțe la un anumit comportament, ci urmărește o schimbare mai profundă a modului în care aceasta își organizează viața psihică și relațiile.
În termenii Analizei Tranzacționale, este vorba despre lucrul asupra scenariului de viață și despre recuperarea autonomiei.
Autonomia este asociată tradițional cu trei capacități fundamentale:
- conștientizarea;
- spontaneitatea;
- intimitatea.
În acest sens, terapia nu mai are ca obiectiv doar „să funcționez mai bine”, ci poate deveni un proces prin care persoana începe să trăiască mai liber, mai conștient și mai autentic.
De la „terapeutul știe” la relația Adult–Adult
Poate că unul dintre cele mai importante efecte ale contractului este felul în care modifică relația dintre terapeut și client.
Fără o perspectivă contractuală, există riscul ca relația terapeutică să alunece într-un model în care pacientul îl percepe pe terapeut ca pe o autoritate care deține răspunsurile.
În termenii Analizei Tranzacționale, acest lucru poate favoriza o relație de tip Părinte–Copil.
Clientul poate ajunge să gândească: „Spune-mi ce să fac.”
Iar terapeutul poate fi tentat să răspundă: „Eu știu ce este mai bine pentru tine.”
Contractul schimbă această dinamică.
În locul unei relații bazate pe dependență, se caută o relație de colaborare în care ambii participanți își asumă responsabilitatea pentru partea lor din proces.
Astfel, poate fi susținută o comunicare Adult–Adult.
Literatura despre abordarea contractuală subliniază tocmai această trecere de la o relație de tip Părinte–Copil la una Adult–Adult, în care fiecare participant își asumă propria responsabilitate.
Cum influențează contractul OKness?
După cum am menționat anterior, conceptul de OKness este unul dintre fundamentele filosofice ale Analizei Tranzacționale.
„Eu sunt OK – tu ești OK” nu înseamnă că toate comportamentele sunt bune sau că problemele nu există. Înseamnă că valoarea fundamentală a persoanei nu este anulată de dificultățile sale.
Contractul terapeutic poate transmite concret această poziție.
Când terapeutul întreabă: „Ce vrei să schimbi?”
în loc să spună: „Eu știu ce trebuie să schimbi”,
clientului i se transmite implicit că experiența sa contează și că are capacitatea de a participa la definirea propriului drum.
Acesta este unul dintre modurile în care contractul poate susține OKness-ul.
Persoana nu este tratată ca „defectă”, „incapabilă” sau lipsită de resurse. Ea este privită ca un partener activ al procesului terapeutic.
În același timp, OKness nu înseamnă negarea suferinței. O persoană poate fi profund vulnerabilă, poate avea nevoie de ajutor și, în același timp, poate rămâne un om competent și demn de respect.
Această poziție este foarte importantă în lucrul psihoterapeutic cu adulții.
De ce contractul favorizează terapia Adult–Adult?
Unul dintre avantajele majore ale contractului este că stimulează participarea activă a clientului.
Într-o relație Adult–Adult:
- terapeutul nu devine salvatorul clientului;
- clientul nu devine un receptor pasiv de soluții;
- obiectivele sunt negociate și clarificate împreună;
- responsabilitatea este împărțită;
- clientul este încurajat să gândească, să aleagă și să decidă;
- terapeutul oferă competență profesională fără să confişte autonomia persoanei.
Această perspectivă este deosebit de importantă în terapia adulților, pentru că adultul care vine în terapie nu are nevoie să fie tratat ca un copil care trebuie „reparat”, ”modificat”.
Are nevoie de un spațiu în care să poată înțelege ce i se întâmplă, să își recupereze capacitatea de alegere și să construiască alternative.
Contractul poate deveni astfel un exercițiu concret de autonomie.
Contractul nu este o promisiune rigidă
Un aspect important este că un contract terapeutic nu trebuie confundat cu o promisiune rigidă. Pe parcursul terapiei, obiectivele pot deveni mai clare, se pot modifica sau pot fi reformulate.
De exemplu, o persoană poate începe terapia spunând: „Vreau să scap de anxietate.”
După câteva ședințe, poate descoperi că problema centrală nu este doar anxietatea, ci dificultatea de a-și recunoaște propriile limite, teama de respingere sau nevoia permanentă de a-i mulțumi pe ceilalți.
Contractul poate fi atunci renegociat.
Aceasta nu reprezintă un eșec al terapiei. Din contră, poate indica faptul că procesul terapeutic a permis o înțelegere mai profundă a problemei.
Într-o perspectivă psihodinamică, contractul și relația terapeutică trebuie să poată susține tocmai această evoluție a înțelegerii.
Care sunt avantajele contractului terapeutic?
Un contract bine construit poate avea mai multe funcții terapeutice:
Clarifică obiectivul terapiei
Clientul și terapeutul au o direcție comună și pot verifica dacă procesul merge în direcția dorită.
Crește responsabilitatea clientului
Persoana nu mai este doar „pacientul căruia i se întâmplă ceva”, ci participă activ la schimbare.
Susține autonomia
Clientul este încurajat să identifice ce este important pentru el și ce poate face pentru a produce schimbarea.
Protejează relația terapeutică
Claritatea privind obiectivele, limitele și responsabilitățile poate reduce neînțelegerile și poate facilita o alianță terapeutică solidă.
Favorizează relația Adult–Adult
Contractul creează un context în care terapeutul și clientul pot colabora fără ca unul să devină salvatorul, iar celălalt persoana neajutorată.
Susține OKness-ul
Prin faptul că persoana este considerată capabilă să participe la definirea propriilor obiective, contractul transmite respect pentru competența și valoarea sa.
Face schimbarea observabilă
Un obiectiv bine formulat permite observarea progresului și discutarea deschisă a dificultăților care apar.
Un contract bun începe cu întrebarea: „Ce vrei să schimbi?”
În Analiza Tranzacțională, contractul nu înseamnă doar stabilirea unei ținte terapeutice. Înseamnă construirea unei relații în care două persoane se întâlnesc pentru a lucra împreună la schimbare.
De aceea, una dintre întrebările esențiale ale procesului terapeutic poate fi: „Ce ai vrea să fie diferit în viața ta?”
Răspunsul nu trebuie să fie perfect formulat de la început.
Uneori, o persoană vine la terapie doar cu sentimentul că „nu mai poate continua așa”. În aceste situații, este nevoie mai întâi de o perioadă de explorare și clarificare.
Contractul se poate construi treptat, pe măsură ce problema, nevoile și obiectivele devin mai clare.
Contractul ca formă de respect pentru persoană
În esență, contractul terapeutic exprimă o anumită concepție despre om. Dacă terapeutul crede că pacientul este lipsit de putere, va fi tentat să decidă pentru el.
Dacă terapeutul pornește de la poziția „Eu sunt OK – tu ești OK”, atunci poate privi clientul ca pe un partener care are resurse, chiar dacă în prezent acestea sunt blocate, inaccesibile sau dificil de utilizat.
Contractul devine astfel mai mult decât un instrument tehnic. Devine o expresie a OKness-ului, a autonomiei și a relației Adult–Adult.
Într-o psihoterapie orientată psihodinamic, acest lucru nu exclude explorarea trecutului, a conflictelor inconștiente, a scenariului de viață sau a relației transferențiale. Dimpotrivă, oferă un cadru în care aceste aspecte pot fi explorate fără ca persoana să își piardă poziția activă în proces.
Analiza Tranzacțională poate uni claritatea obiectivelor cu explorarea mai profundă a experiențelor și relațiilor care influențează prezentul.
Concluzie: contractul este începutul unei colaborări
Contractul în Analiza Tranzacțională nu este doar un acord asupra unor obiective. Este o modalitate de a spune:
„Tu știi ceva important despre viața ta. Eu am cunoștințe și experiență profesională. Împreună putem construi un drum către schimbare.”
În această întâlnire dintre competența terapeutului și experiența clientului se creează posibilitatea unei relații Adult–Adult.
Iar din perspectiva OKness-ului, mesajul fundamental rămâne unul profund:
nu trebuie să fii „reparat” pentru a avea valoare. Poți avea dificultăți și, în același timp, să fii OK.
Psihoterapia poate deveni atunci nu doar un spațiu în care simptomele se reduc, ci și un spațiu în care persoana își recuperează capacitatea de a înțelege, a alege și a-și asuma propriul drum.


Lasă un răspuns