Există un fel de oboseală pe care nu o poți explica bine. Nu este lipsa somnului, nu este munca prea multă — deși uneori e și asta. Este mai degrabă o tensiune de fundal, un sentiment că trebuie să fii mereu „în regulă”, mereu funcțional, mereu adaptat. Că nu ai voie să te destrame.
Mulți români care trăiesc în Italia o recunosc când le-o descriu. Unii o numesc stres. Alții, oboseală. Psihologic vorbind, de multe ori e anxietate.
Și nu e o slăbiciune. E un răspuns uman la o situație care cere mult.
Ce este anxietatea, mai exact
Anxietatea nu este doar „a-ți face griji”. Este o stare de alertă prelungită în care sistemul nervos rămâne activat chiar și atunci când nu există un pericol concret. Corpul tău se comportă ca și cum ar trebui să fie mereu pregătit pentru ceva.
Simptomele pot fi fizice — palpitații, tensiune musculară, dificultăți de respirație, dureri de cap — sau psihologice: gânduri repetitive, dificultăți de concentrare, iritabilitate, senzația că ceva rău urmează să se întâmple.
Anxietatea devine o problemă atunci când interferează cu viața ta de zi cu zi: relațiile, munca, somnul, capacitatea de a te bucura de lucruri simple.
De ce apare mai des la românii care trăiesc în Italia
Emigrația în sine este un factor de stres. Dar pentru românii din Italia, există câteva surse specifice de anxietate care merită înțelese.
1. Viața în două limbi, două coduri, două sisteme de așteptări
Când lucrezi și trăiești într-o limbă care nu este a ta, faci în permanență un efort suplimentar pe care cei din jur nu îl văd. Nu este doar traducere lingvistică — este și traducere culturală: cum te comporți, ce poți spune, ce nu, cum ești perceput.
Această navigare constantă între două lumi epuizează resurse cognitive și emoționale pe care altminteri le-ai folosi pentru altceva.
2. Izolarea relațională
Chiar și atunci când ai prieteni sau colegi în Italia, rețeaua ta de suport profund — familia, prietenii din copilărie, oamenii cu care poți fi cu adevărat tu însuți — este la distanță. Uneori la sute de kilometri.
Singurătatea nu înseamnă neapărat că ești singur fizic. Poți fi înconjurat de oameni și să simți că nimeni nu te cunoaște cu adevărat. Această formă de izolare relațională este un teren fertil pentru anxietate.
3. Presiunea de a „merita” emigrarea
Există o narațiune implicită în diaspora: că ai plecat pentru ceva mai bun, că trebuie să reușești, că nu poți reveni fără a fi demonstrat ceva. Această presiune — adesea autoimposă, dar și venită din familie — creează un standard intern ridicat și intoleranță față de vulnerabilitate.
Când nu îți permiți să nu fii bine, anxietatea găsește alte canale prin care să iasă.
4. Incertitudinea identitară
Cine ești tu când ești „între” două culturi? Această întrebare, aparent filosofică, are consecințe psihologice concrete. A nu ști sigur unde aparții, a te simți uneori prea român pentru Italia și prea italian pentru România, este un stres identitar real — mai ales pentru cei care au crescut sau au trăit mulți ani în Italia.
5. Lipsa accesului la suport psihologic în limba ta
În Italia, sistemul de sănătate mintală funcționează în italiană. A vorbi despre emoțiile tale profunde într-o limbă adoptată este diferit față de a o face în limba în care ai învățat să simți. Mulți români amână ajutorul tocmai pentru că nu știu că există psihologi care lucrează în română.
Cum știi că ceea ce simți este anxietate și nu „stres normal”
Toată lumea are perioade de stres. Diferența față de anxietate clinică stă în durată, intensitate și impact.
Câteva semne că merită să consulți un specialist:
- Te simți tensionat sau „în alertă” aproape în fiecare zi, fără un motiv clar
- Ai dificultăți de somn: adormi greu, te trezești noaptea cu gânduri, te trezești obosit
- Evitezi situații sau persoane pentru că îți provoacă anxietate
- Ai reacții fizice — palpitații, transpirație, nod în gât — în situații care nu ar trebui să fie amenințătoare
- Simți că nu poți „opri” gândurile, că mintea ta este mereu activă
- Calitatea relațiilor tale a scăzut: ești mai iritabil, mai retras, mai puțin prezent
Dacă te regăsești în mai mult de două-trei dintre acestea, nu este „stres normal”. Este ceva ce merită atenție.
Ce poți face: pași concreți
Recunoașterea — primul pas real
Sună simplu, dar este adesea cel mai dificil. A recunoaște că nu ești bine — față de tine însuți, nu neapărat față de alții — este un act de curaj, nu de slăbiciune. Anxietatea se hrănește din negare și din „mă descurc”.
Reglarea sistemului nervos prin corp
Anxietatea este o stare fiziologică. Aceasta înseamnă că poți interveni și prin corp, nu doar prin minte. Tehnicile de respirație controlată — de exemplu, expirația mai lungă decât inspirația — activează sistemul nervos parasimpatic și reduc starea de alertă. Nu sunt soluții definitive, dar sunt instrumente reale pentru momentele acute.
Limitarea stimulilor amplificatori
Știrile, rețelele sociale și comparațiile constante cu ceilalți pot amplifica anxietatea. Nu trebuie să dispară din viața ta, dar merită să observi cum te simți după ce le consumi și să ajustezi expunerea.
Structura și rutina
Anxietatea prosperă în ambiguitate. Rutinele — chiar și simple — oferă predictibilitate și reduc numărul de decizii pe care trebuie să le iei zilnic, eliberând resurse cognitive.
Sprijinul profesional
Niciuna dintre strategiile de mai sus nu înlocuiește terapia atunci când anxietatea este persistentă sau intensă. Terapia nu înseamnă că „ești rupt” — înseamnă că alegi să te înțelegi și să schimbi ceva cu ajutor calificat.
Cum poate ajuta terapia — și de ce în limba română contează
În terapie, nu lucrăm doar cu simptomele. Lucrăm cu ce se află sub ele: tiparele de gândire formate în timp, experiențele care au modelat modul în care reacționezi, relațiile care te-au construit — sau care te-au limitat.
Prin analiza tranzacțională, de exemplu, poți înțelege ce mesaje interiorizate îți alimentează anxietatea — ce îți spui ție însuți în momentele de criză și de unde vin acele voci. Cadrul psihodinamic permite explorarea mai profundă a emoțiilor care nu au un cuvânt imediat, dar care își fac simțit efectul.
A face această muncă în limba română — în limba în care ai simțit pentru prima dată, în care ai fost copil, în care îți amintești — are o valoare aparte. Nu este un detaliu logistic. Este o diferență de profunzime.
Un ultim gând
Dacă ai citit până aici, probabil că ceva din ce am descris ți-a atins un nerv. Poate că recunoști anxietatea la tine sau la cineva drag. Poate că ai amânat mult timp să faci ceva cu ea.
Nu trebuie să fii în criză pentru a cere ajutor. Poți începe când simți că ceva nu este cum ar trebui să fie — chiar și atunci când nu știi exact ce.
Ofer o primă întâlnire de cunoaștere de 30 de minute, complet gratuită, în care putem vorbi despre ce trăiești și vedem împreună dacă și cum pot fi de ajutor.
Programează o întâlnire gratuită pe WhatsApp
Elena Tănase este psiholog înscrisă în Ordinul Psihologilor din Italia (nr. 11468), membră a Asociației Italiene de Analiză Tranzacțională. Lucrează online cu tineri români din Italia, în limba română.
Lasă un răspuns